1.901 – Modelul Mercedes de 35 CP stabileşte
standardul pentru autovehiculul modern din zilele noastre.
Ampatamentul lung, ecartamentul mare şi centrul de greutate jos îi
oferă caracteristici speciale de siguranţă la manevrare.
1.921 – Pentru prima dată, frânele roţilor din
faţă sunt incluse ca standard la Mercedes în vederea unei
decelerări mult superioare – începand cu Sport 28/95 CP, modelul de
putere mai mare. Înainte de acesta, numai roţile din spate şi
arborele cardanic erau în mod obişnuit echipate cu frâne. Frânarea
pe patru roţi devine disponibilă pentru toate modelele de
autoturisme Mercedes începând cu vara anului 1924.
1.931 – Odată cu modelul 170 (W 15), primul
automobil de pasageri produs în serie, cu suspensie independentă pe
toate cele patru roţi („ax oscilant”) şi sistem hidraulic de
frânare, se pune o nouă piatră de hotar în domeniul siguranţei în
conducere
1.933 – Premiera suspensiei independente faţă cu
braţ dublu la modelul Mercedes-Benz 380 (W 22), o construcţie
revoluţionară, care realizează funcţiile de orientare a roţilor,
suspensie şi amortizare separat una de alta, devine conceptul
standard de suspensie faţă – şi nu doar la Mercedes-Benz, ci şi la
numeroşi producători din întreaga lume.
1.939 – Primul prototip al unui autoturism cu
ansamblu podea foarte rigid, protecţie integrală la impact lateral
şi o coloană de direcţie în trei părţi.
1.947 – „Terra Cruiser”, prototipul dezvoltat de
inginerul Béla Barényi din cadrul companiei Mercedes-Benz este
prima maşină cu o coloană de direcţie de siguranţă.
1.949 – Pivotul conic de blocare de siguranţă
împiedică deschiderea bruscă a uşilor în cazul unei coliziuni.
1.951 – Mercedes-Benz înregistrează un brevet
pentru prima caroserie de siguranţă din lume cu compartiment rigid
pentru pasageri şi zone predefinite de deformare, care intră în
producţia de serie în anul 1959.
1.954 – Puntea oscilantă cu o singură îmbinare
intră în producţia de serie odată cu modelul Mercedes-Benz 220 (W
180). Aceeaşi construcţie axială este folosită şi la noile maşini
de curse de Formula 1 W 196.
1.958 – Automobilele Mercedes-Benz oferă opţional
centuri subabdominale pentru scaunele din faţă.
1.959 – Intră în producţie zona de deformare:
modelele Mercedes-Benz 220, S 220 şi 220 SE (seria111) sunt primele
autovehicule de serie care aveau caroserie de siguranţă şi interior
„anti-rănire”.
1.959 – Mercedes-Benz începe efectuarea
sistematică de teste de impact la fabrica din Sindelfingen, care
devin parte intrinsecă a procesului de dezvoltare de autovehicule
şi care se desfăşoară în aer liber până în anul 1973. Cercetările
legate de accidente sunt în măsură să optimizeze componente
individuale precum sistemele de direcţie şi reţinere, cu mult mai
rapid şi mai eficient din punct de vedere al costurilor prin
utilizarea testelor sanie în locul celor complicate de impact.
Sania este frânată cu ajutorul unor cutii mari de metal pentru
murături luate de la cantina fabricii, care acţionează ca zonă de
deformare. Colegii lui Rolf Maier, cel care a conceput această
metodă eficientă şi economică, l-au poreclit „castravete murat
Maier”.
1.961 – În locul centurilor subabdominale
anterioare, se oferă ca supliment opţional centuri diagonale de
umăr. Toate automobilele Mercedes-Benz sunt echipate ca dotare
standard cu puncte de ancorare pentru centurile de siguranţă.
Mercedes-Benz echipează ca standard modelul 300 SL Roadster (W 198)
cu frâne pe disc pe toate roţile.
1.963 – Modelul Mercedes-Benz 230 SL (W 113)
devine primul automobil sport cu o caroserie de siguranţă. De
asemenea, Mercedes-Benz introduce sistemul de frânare hidraulic cu
dublu-circuit pentru toate modelele de autoturisme.
1.967 – Sistemul de direcţie de siguranţă cu o
coloană de direcţie şi volan telescopic cu absorbant de impact
apare ca standard la toate modelele Mercedes-Benz. Se dă startul
acţiunilor pentru dezvoltare airbag-ului.
1.969 – Se inaugurează Unitatea Mercedes-Benz de
Cercetare pentru Accidente, care analizează cele întâmplate în
accidentele rutiere din viaţa reală şi se dă startul dezvoltării
dispozitivului de tensionare a centurii.
1.970 – Mercedes-Benz prezintă prima generaţie a
sistemului de frânare anti-blocare (ABS), în versiune
experimentală.
1.971 – Se prezintă noul 350 SL Roadster – model
de serie 107 cu numeroase inovaţii de siguranţă la bord: catarama
centurilor opţionale cu rolă de inerţie în trei puncte montate
pentru prima dată pe cadrul scaunului, rezervorul de combustibil
este plasat într-o poziţie protejată de coliziune în faţa punţii
spate, iar volanul de siguranţă cu patru spiţe cu partea centrală
mărită oferă cea mai bună protecţie posibilă pentru şofer.
Geamurile laterale şi luminile din spate cu construcţie specială de
respingere a murdăriei optimizează vizibilitatea, iar noile mânere
arcuite fără buton sunt uşor de deschis, chiar şi după un accident,
fără ca uşile să se deschidă brusc singure.
Cu ocazia Conferinţei ESV (Enhanced Safety Vehicle) de la
Sindelfingen, Mercedes-Benz prezintă autovehicule experimentale
echipate cu centuri cu rolă de inerţie în trei puncte, dispozitiv
de tensionare a centurilor, limitatoare ale centurilor de siguranţă
precum si airbag-uri atât pentru şofer cât şi pentru pasagerul din
faţă. De asemenea, Mercedes-Benz brevetează airbag-ul
1973 – Toate autoturismele Mercedes-Benz beneficiază ca dotare
standard de centuri cu rolă de inerţie în trei puncte şi tetiere
faţă.
1.974 – La Sindelfingen au loc primele teste
offset de coliziune.
1.976 – În premieră mondială la modelul de serie
123 intră în producţie sistemul de direcţie de siguranţă.
1.978 – Clasa S Seria 116 devine primul automobil
din lume care oferă cea de a doua generaţie de sistem anti-blocare
la frânare (ABS). Până în anul 1980, acesta este disponibil pentru
toate autoturismele Mercedes-Benz.
1.979 – Clasa S Seria 126 este primul automobil
din lume cu structură caracteristică cu braţ special conceput
pentru un impact offset frontal. Se poate regla înălţimea
centurilor din faţă ale noii berline. Întreaga gamă de automobile
Mercedes-Benz este echipată standard cu centuri de siguranţă la
toate scaunele.
1.981 – Pentru prima dată, la modelele berlină şi
Coupé de clasă S (seria126) devin disponibile airbag-ul şoferului
si dispozitivul de tensionare a centurii pasagerului din faţă.
1.984 – Mercedes-Benz îşi echipează toate modelele
de autoturisme în dotarea standard cu centuri de siguranţă faţă
pretensionate.
Mercedes-Benz introduce ca standard sistemul de frânare
anti-blocare ABS la Clasa S (seria126) şi modelele SL (seria107).
Începând cu anul 1988, acestea fac parte şi din specificaţiile
standard ale modelului 124 de serie mijlocie.
1.985 – Mercedes-Benz introduce trei sisteme de
comandă controlată electronic: 4MATIC cu tracţiune integrală
(seria124), blocajul automat ASD al diferenţialului (seriile 201,
124), precum şi controlul ASR al patinării la accelerare (seria
126).
1.987 – La Salonul Auto IAA, Mercedes-Benz
prezintă primul airbag pentru pasagerul din faţă, disponibil
opţional pentru Clasa S (seria126) şi, începând din anul 1988, şi
pentru modelul de serie mijlocie 124.
1.991 – La autovehiculul de cercetare C 112,
Mercedes-Benz prezintă pentru prima dată un sistem de suspensie
controlat activ.
1.992 – Începând cu luna octombrie, airbag-ul
şoferului şi sistemul de frânare anti-blocare (ABS), devin dotare
standard pentru toate autoturismele Mercedes-Benz.
1.993 – Mercedes-Benz oferă pentru prima dată
scaune integrate pentru copii la bancheta din spate.
1.994 – Premiera Sistemului Electronic de
Tracţiune (ETS) la modelele de Clasă S cu şase cilindri (seria 140)
şi Clasă SL (R 129). Mercedes-Benz prezintă în premieră Programul
Electronic ESP® de Stabilitate, care intră în producţia de serie în
anul următor la modelele V12.
1.995 – Premiera mondială a farului cu xenon cu
control dinamic al distanţei la Clasa E (W 210) şi Clasa SL (R
129).
Noul model de Clasă E (W 210) apare pentru prima dată cu centuri cu
limitatoare integrale de forţă la scaunele din faţă. Opţional, se
pot comanda suplimentar şi airbag-uri laterale la uşile din
faţă.
1.996 – O altă premieră o constituie lansarea
Sistemului de frânare asistată Brake Assist (BAS), mai întâi la
modelele de Clasă S (seria 140), Clasă CL (C 140) şi SL (R 129),
urmate în 1997 de restul modelelor Mercedes-Benz de serie.
1.997 – Noul SLK Roadster (R 170) apare cu
funcţia de recunoaştere automată a scaunului pentru copii. Datorită
conceptului de podea sandwich, modelul compact de Clasă A (W 168)
realizează standarde Mercedes-Benz tipice pentru siguranţa
pasagerilor. Airbag-uri laterale, dispozitivele de tensionare şi
limitatoarele de forţă ale centurilor apar toate incluse ca dotări
standard. Asocierea sistemului 4MATIC controlat electronic cu
tracţiune integrală şi ESP® la modelele de Clasă E seria 210
marchează alt reper în domeniul de siguranţei la volan. Noul model
de Clasă M (W 163) este lansat cu sistemul 4ETS de tracţiune
controlată electronic.
1.998 – Mercedes-Benz dotează modelul de Clasă A
(W 168) cu Programul de Stabilitate Electronic (ESP®), control ASR
al patinării la accelerare şi sistemul de frânare asistată Brake
Assist ca echipare standard.
Sistemul AIRMATIC de suspensie pneumatică intră în producţie în
combinaţie cu Sistemul Adaptiv de Amortizare (Adaptive Damping
System – ADS II), la noul model de Clasă S (seria 220).
1.999 – Suspensia Active Body Control (ABC)
sărbătoreşte premiera mondială la modelul de Clasă CL (C 215).
Toate automobilele Mercedes-Benz (cu excepţia SLK) sunt echipate cu
ESP® ca dotare standard. Modelul SLK (R 170) urmează şi el la
începutul anului 2000.
2.000 – Mercedes-Benz îşi echipează ca dotare
standard noul model de Clasă C (seria 203) cu airbag-uri adaptabile
pe partea şoferului şi pasagerului din faţă precum şi
windowairbag-uri şi airbaguri laterale.
Modelul de Clasă SL (R 230) îşi face debutul mondial cu un nou tip
de airbag pentru cap/torace.
2.002 – Se lansează sistemul pneumatic de
suspensie AIRMATIC DC (Dual Control) odată cu noul model de Clasă E
seria 211. Totodată, pentru modelele de Clasă C (seria 203) şi cele
de Clasă S (seria 220) apare în premieră mondială tracţiunea
integrală permanentă 4MATIC. Noul sistem revoluţionar de siguranţă
PRE-SAFE® este prezentat în premieră la modelul de Clasă S seria
220. Pentru prima dată, ocupanţii autovehiculului pot fi pregătiţi
ca măsură de precauţie pentru o posibilă coliziune. PRE-SAFE®
marchează debutul la Mercedes-Benz a unei noi ere în dezvoltarea
nivelului de siguranţă a pasagerilor.
2.003 – Mercedes-Benz introduce funcţia de
iluminare activă la modelul de Clasă E (seria 211), care
îmbunătăţeşte cu pînă la 90 % iluminarea drumului la curbe, pentru
faza de întâlnire.
2.005 – Mercedes-Benz prezintă o serie de noi
sisteme de siguranţă activă la noul model de Clasă S (seria 221),
printre care noul sistem de frânare asistată BAS PLUS Assist, care
depistează autovehiculele din faţă cu ajutorul radarului. În plus,
Mercedes-Benz oferă modelul de Clasă S cu sistem de Vizibilitate
Asistată pe timp de Noapte (Night View Assist), care oferă o
imagine în infraroşu a zonei din faţa autovehiculului, pe ecranul
panoului de instrumente. Între timp, luminile adaptabile de frână
pentru avertizarea maşinilor din spate cu privire la frânarea de
urgenţă, prin flash-uri rapide.
Tetierele NECK-PRO reprezintă o altă contribuţie importantă a
Mercedes-Benz la siguranţa pasagerilor. Tetierele active la impact
sunt incluse ca dotare standard în modelele de Clasă C (seria 203),
CLK (seria 209), CLS (C 219), precum şi de Clasă E (seria 211).
2.006 – Modelul de Clasă seria 211 este prima
maşină din lume oferită cu Sistem Inteligent de Luminare
(Intelligent Light System), care include cinci funcţii diferite de
iluminare proiectate special pentru situaţii tipice de drum şi
condiţii meteorologice. Mercedes-Benz lansează sistemul PRE-SAFE®
Brake cu frânare parţială autonomă la modelul de Clasă S (seria
221) şi noul model de Clasă CL (C 216). Acest sistem, singurul de
acest fel din lume, frânează automat autovehiculul înaintea unei
coliziuni iminente. Pentru monitorizarea situaţiei din faţa maşinii
se utilizează tehnologie radar de ultimă generaţie.
2.009 – Mercedes-Benz îşi extinde în continuare
poziţia de lider în domeniul siguranţei cu noul model al Clasei E
(seria 212). Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie sau
reducerea gravităţii impactului, şoferul dispune de o serie de
sisteme noi şi de sisteme îmbunătăţite de asistenţă, printre care
ATTENTION ASSIST, care analizează peste 70 de parametri diferiţi pe
toată durata călătoriei pentru depistarea gradului de oboseală a
şoferului. În plus, se pot adăuga ca opţiuni suplimentare sistemul
DISTRONIC PLUS de control al proximităţii şi PRE-SAFE® Brake cu
frânare autonomă de urgenţă.
Cu modelul de cercetare ESF 2009, bazat pe modelul de Clasă S,
Mercedes-Benz prezintă inovaţii de ultimă oră derivate din
descoperirile sale cele mai recente în domeniul siguranţei şi
ilustrează în mod clar potenţialul în acest sens. Printre punctele
de atracţie de la bordul modelului ESF 2009 se regăsesc Structura
PRE-SAFE® – profile metalice care se umflă aproape instantaneu
pentru a conferi mai multă stabilitate componentelor structurale –
precum şi „punga de frânare”, denumirea sub care este cunoscută.
Acest airbag adăpostit în podeaua autovehiculului este declanşat cu
puţin timp înainte de coliziune (în momentul în care aceasta este
considerată inevitabilă) şi acţionează ca frână suplimentară prin
creşterea ariei de frecare dintre autovehicul şi suprafaţa
drumului.
Sistemul PRE-SAFE® Pulse are capacitatea de a reduce cu aproximativ
o treime tensiunea exercitată asupra torsoului pasagerilor, prin
deplasarea acestora cu până la 50 de milimetri spre centrul
autovehiculului în caz de coliziune iminentă. Sistemul de
Comunicare Interactivă la nivelul autovehiculului (Interactive
Vehicle Communication) permite modelului ESF 2009 un schimb de
atenţionări cu alte autovehicule referitor la vreme nefavorabilă
sau obstacole aflate în drum, iar funcţia Spotlight poate
identifica puncte de potenţial pericol aflate în faţă.
2.010 – Premieră mondială pentru două noi sisteme
active de asistenţă a şoferului la modelele de Clasă CL (C 216) şi
S (seria 221). Sistemul Active Blind Spot Assist bazat pe radar
avertizează şoferul la schimbarea benzii de rulare cu privire la
existenţa vreunui alt autovehicul în unghiul mort al oglinzii
retrovizoare din exterior. Dacă şoferul ignoră avertismentele,
sistemul ESP® încearcă să evite o coliziune prin intermediul
intervenţiei corective a sistemului de frânare.
Sistemul de asistenţă activă pentru menţinerea pe banda de rulare
(Active Lane Keeping Assist) foloseşte o cameră ataşată pe parbriz
care detectează marcajele benzii de circulaţie, permiţând
sistemului să avertizeze conducătorul auto când autovehiculul se
apropie involuntar de una din marginile proprii benzi de rulare. În
cazul în care conducătorul auto nu reacţionează, sistemul
acţionează frânele la una sau mai multe roţi, astfel încât să
preîntâmpine părăsirea benzii de rulare.
Siguranţa şoferului: Un şofer relaxat este şi un şofer
aflat în siguranţă
La Mercedes-Benz, confortul maxim înseamnă mai mult decât
comoditate, interior primitor şi funcţii de înaltă clasă.
Bineînţeles, toate soluţiile pentru sporirea confortului au ca scop
îmbunătăţirea performanţelor şoferului. O multitudine de măsuri
îmbinate cu grijă sunt menite să elimine stresul şoferilor la
volanul unui Mercedes-Benz. Acest lucru le permite să îşi
concentreze întreaga atenţie asupra situaţiilor din trafic.
Proprietăţile de manevrare, ergonomia, controlul climatic,
confortul acustic, operarea facilă şi mulţi alţi factori afectează
starea şoferului la volan şi totodată abilităţile de concentrare
ale acestuia. Ca regulă generală, numai un şofer relaxat este un şi
şofer aflat în siguranţă. Mercedes-Benz a investigat acest subiect
com-plex, denumit „driver-fitness safety” şi a folosit rezultatele
pentru a îmbunătăţi automobilele de serie. În consecinţă, a fost
demonstrat faptul că şoferii automobilelor Mercedes-Benz sunt
atenţi şi în formă mai mult timp.
Exemplele principale ale progreselor realizate în acest domeniu
sunt conceptele de control şi afişaj intuitive şi bine structurate
şi sistemele inteligente de asistare, care transformă automobilul
într-un partener al persoanei aflate la volan. De asemenea,
conceptele interiorului inteligent şi compartimentului pentru
bagaje împreună cu soluţiile inovatoare de infotainment joacă un
rol important în filosofia Mercedes-Benz. Factorul final este un
spectru amplu de opţiuni de personalizare, permiţând fiecărui
client să redefinească nivelele de funcţionalitate şi confort ale
automobilelor pentru a răspunde astfel cerinţelor personale.
Motoare silenţioase şi transmisii adaptate armonios, controlul
climatic eficient, nivelul redus de zgomot, interiorul stilat
prevăzut cu materiale de top şi culori atent selectate – toate
acestea fac un Mercedes-Benz să fie un refugiu plăcut, un fel de
adăpost mobil care emană o senzaţie de securitate şi exprimă
individualitate.